Noul Opel Astra: Încrezător, electrificat și eficient.
Noul Opel Astra electrificat

Noul Opel Astra electrificat

  • Astra disponibilă ca plug-in hybrid în două variante de putere pentru prima dată
  • Design pur și îndrăzneț cu elementul frontal Vizor și vopsea bi-ton opțională
  •  Cockpit Pure Panel complet digital cu ecrane mari și comenzi intuitive
  •  Motoare eficiente cu transmisie manual cu 6 trepte sau automată cu 8 trepte
  • Faruri Intelli-Lux LED Pixel cu 168 de elemente LED
  •  Numeroase sisteme automate de asistență pentru siguranță și confort
  •  Scaune ergonomice certificate AGR, disponibile optional cu tapițerie din piele și Alcantara
  •  Desenat, dezvoltat și fabricat la sediul central Opel din Germania

 

Rüsselsheim. Opel a dezvăluit astăzi a șasea generație a modelului Astra. Povestea de succes a bestsellerului Opel a început acum 30 de ani odată cu descendentul legendarului Kadett. Cu noul Astra, producătorul german deschide acum următorul capitol: pentru prima dată, modelul compact este disponibil în variantă electrificată.

 

Opel va oferi noul Astra ca plug-in hybrid în două variante de putere. În plus, există versiuni cu motoare eficiente pe benzină și diesel în combinație cu transmisie manuală cu șase trepte și automată cu opt trepte.

Noul Astra este, de asemenea, o declarație de design pentru marca germană. Mai dinamic ca niciodată, cu suprafețe pure și tăioase, detoxifiate de elemente inutile și cu noua față a mărcii, elementul Opel Vizor. Cu noua generație a modelului compact, Opel declară Astra gata să definească o nouă eră.

Noul Opel Astra se va lansa în acest an ca hatchback cu cinci portiere cu aspect dinamic, dar cu mai mult spațiu la interior față de predecesorul său. Cu o lungime de 4,374 mm și o lățime de 1,860 mm este exact în cel mai important punct al sectorului compact.

 

Datorită consolei frontale scurte, noul Astra este cu doar 4.0 mm mai lung față de modelul precedent, în ciuda ampatamentului crescut considerabil la 2,675 m (+13 mm). În pofida atitudinii musculare, noul Astra are un portbagaj practic cu podea reglabilă ce oferă celui de la volan și celor patru pasageri un volum de 422 litri pentru bagaje.

Noul Opel Astra electrificat

Noua generație a fost proiectată și dezvoltată la sediu Opel din Russelsheim, unde producția va începe în această toamnă. La fel ca predecesorul său lansat în 2015, noul model aduce inovații în clasa compactă pe care clienții le întâlniseră doar în clasele superioare. De exemplu, Astra poate transforma noaptea în zi: cea mai recentă evoluție a farurillor adaptive Intelli-Lux LED Pixel au fost preluate de la modelul Opel Insignia și, cu 168 de elemente LED, sunt în topul clasei compacte și medii.

Un salt important a fost făcut și la capitolul interior pentru noua generație Astra. Cu noul Pure Panel complet digital, instrumentele analogice sunt acum istorie. În locul lor, noua interfață are o grafică proaspătă și modernă, ce oferă clienților o experiență pură și intuitivă. Pasagerii pot opera noul Astra intuitiv prin intermediul ecranelor tactile mari, la fel ca un smartphone. Inginerii și designerii Opel au avut grijă ca cel de la volan să primească toate informațiile necesare, fără a fi încărcat cu date sau funcții inutile. În plus, setările importante, ca de exemplu climatizarea, poate fi operate prin intermediul butoanelor fizice.

 

Noul Opel Astra electrificat

Specific pentru Opel este confortul remarcabil al scaunelor pentru noul model compact. Scaunele față, dezvoltate de Opel, sunt certificate AGR (Aktion Gesunder Rücken e.V.”) și, datorită ergonomiei exemplare, sunt extrem de confortabile în special pentru călătorii lungi. Cel de la volan se bucură și de sisteme de asistență de ultimă generație, de la afișajul head-up display la sistemul de asistență semi-automat Intelli-Drive 2.0 și camera video 360 grade Intelli-Vision.

„Noul Astra – se naște un nou Blitz! Cu design senzațional și tehnologie de vârf. Electrificat și extrem de eficient pentru cele mai mici emisii posibile; îndreptându-se într-o nouă eră. Astra este construit cu cea mai mare precizie până în cel mai mic detaliu. Suntem încrezători că următoarea generație Astra are tot ce trebuie pentru a deveni un alt bestseller și a atrage mulți clienți noi către marcă ”, a declarat CEO-ul Opel, Michael Lohscheller.

 

O noua interpretare a filosofiei de design Opel

După SUV-urile Mokka, Crossland și Grandland, noul Astra este primul hatchback care reinterpretează filosofia de design pură și îndrăzneață a mărcii. Opel Vizor (noua față a mărcii dezvăluită inițial pe modelul Mokka și elementul central de design exterior) urmărește Opel Compass, unde axele verticale și orizontale – cuta ascuțită a capotei și grafica în formă de aripă a luminilor de zi – se intersectează cu emblema Opel Blitz din mijloc. Elementul frontal Vizor este întins pe toată partea frontală, făcând noul Opel Astra să pară mai lat, și integrează perfect tehnologii ca blocurile optice subțiri Intelli-Lux LED și camera frontală a sistemului Intelli-Vision. Privită din lateral, noua generație Astra arată deosebit de dinamică datorită montantului C înclinat.

În spate, simetria Opel Compass este repetată de emblema Blitz montată central, de lampa de frână montată sus și stopurile laterale (LED cu economie de energie, la fel ca toate elementele iluminate exterioare). Emblema Blitz este și mânerul pentru deschiderea hayonului, care este fabricat din materiale compozite de ultimă generație. Acest tip de material nu este doar ușor și rigid, ci permite și executarea precisă a detaliilor de design cum ar fi lămpile stop spate foarte subțiri.

„Noul Astra reprezintă următorul pas interesant al noii noastre execuții de design”, spune vicepreședintele Design, Mark Adams. „Cu partea frontală îndrăzneață Vizor, evazări musculare pentru pasajele roților și suprafețe curate, noul Astra are o personalitate foarte sportivă și încrezătoare. Interiorul face, de asemenea, un pas îndrăzneț în viitor. Cockpit-ul puternic orientat spre șofer cu aspect de sticlă al noului Pure Panel va aduce clienților noștri o experiență emoțională cu totul nouă.”

 

Cockpit digital Pure Panel de generație următoare cu opțiune complet vitrată

Aceeași precizie germană este aplicat la interior, unde elementul central este noua generație Pure Panel, cockpitul digital lansat pe modelul Mokka. Cockpitul complet digital (opțional complet vitrat) folosește două ecrane de 10 inch integrate într-o singură unitate – alături de priza de aer de pe partea șoferului – într-un format orizontal. Datorită unui strat obturator ce previne reflexiile nedorite către parbriz, designul a eliminat nevoia unui element de protecție peste ecrane, ceea ce amplifică funcționalitatea și atmosfera hi-tech.

Cu butoanele fizice reduse la minim sub forma unor taste, sistemul Pure Panel realizează echilibrul optim între digitalizare și operare intuitivă, detoxifiat de stimuli vizuali iritanți și fără submeniuri inutile. Nu este nevoie nici de cabluri, deoarece noua generație de sisteme multimedia infotainment poate fi controlată prin comenzi vocale sau prin atingere, iar telefoanele inteligente compatiblie pot fi conectate wireless la Apple CarPlay sau Android Auto.

 

Noul Opel Astra electrificat

Dinamică, dar manevrabilă, stabilitate și capacitate de frânare demnă de Autobahn

Noul Astra folosește a treia generație a platformei flexibile EMP 2 multi-energie, cu ADN Opel încorporat încă de la începutul dezvoltării. Acest lucru semnifică faptul că manevrabilitatea este așezată, dar și dinamică și că noul model – asemenea oricărui Opel – este ”Autobahnproof” (pregătit pentru autostradă). Cu alte cuvinte, capacitatea de a rula la viteze mari a fost unul dintre principalele obiective de dezvoltare.

Direcția și rigiditatea laterală a șasiului – suspensie McPherson pe puntea față, bară de torsiune pentru puntea spate – sunt proiectate pentru un control foarte bun al tangajului (amortizarea mișcărilor în jurul axei orizontale.) La frânare, noul model oferă o putere de oprire puternică și rămâne extrem de stabil în viraje, cât și în linie dreaptă. Rigiditatea la torsiune a noului Astra este cu 14% mai mare față de cea modelului precedent.

 

Sisteme avansate de asistență inclusiv schimbarea semi-automată a benzii de rulare

Noua arhitectură a modelului Astra încorporează, de asemenea, cele mai noi sisteme automate pentru asistarea celui de la volan. În plus față de camera multifuncțională amplasată pe parbriz, sistemul mai are patru camere video amplasate pe caroserie (una în față, una în spate și una pe fiecare parte), cinci senzori radar (unul în partea frontală și câte unul în fiecare colț al caroseriei), precum și senzori cu ultrasunete în față și spate.
Camerele video și senzorii sunt integrați cu conectivitatea e-horizon în cadrul sistemului Intelli-Drive 2.0, ce extinde raza de acțiune a camerelor și a radarului. Acest lucru permite sistemului să adapteze viteza în viraje, să facă recomandări de viteză și să efectueze schimbări semi-automate pentru banda de rulare. Sistemul poate detecta dacă cel de la volan a luat mâna de pe volan și se asigură că șoferul este implicat în orice moment.

Avertizarea pentru traficul lateral din spate, avertizare pentru obiectele din punctul mort și poziționarea activă pe banda de rulare care poate ține mașina în mijlocul benzi, toate fac parte din sistemul Intelli-Drive 1.0.

Lista lungă de sisteme automate de asistență a conducătorului auto include, de asemenea, un reglaj automat al vitezei de croazieră, care crește sau scade viteza pentru a urmări vehiculul din față – fără a depăși viteza setată – și poate frâna până la oprire, dacă este necesar. Cu transmisia automată, conducerea se reia automat datorită „Stop & Go”.

Oferta de sisteme de asistență de top din clasă oferă în plus un afișaj mare head-up display și Intelli-Vision, un sistem bazat pe cameră și radar pentru o parcare mai ușoară.

 

Noul Opel Astra electrificat

Noul Opel Astra electrificat

 

Noul Astra aduce farurile Intelli-Lux Pixel Light premium în clasa compactă

Rolul modelului Astra de a aduce cele mai noi tehnologii continuă în zonele iluminării și al scaunelor, zone tipice de expertiză pentru marca Opel. Modelul precedent a fost un pionier în adoptarea blocurilor optice cu matrice adaptivă în 2015, iar generația următoare aduce cele mai avansate sisteme din domeniul iluminării în clasa compactă: Intelli-Lux LED Pixel Light. Această tehnologie de ultimă generație, disponibilă deja pe SUV-ul Grandland și nava amiral Insignia, are un număr total de 168 elemente LED – 84 în fiecare far ultra-subțire. Fasciculul principal se reglează perfect în milisecunde, fără a-i orbi pe ceilalți utilizatori ai drumului. Mașinile care se apropie sau se depărteză sunt „tăiate” cu precizie din raza de lumină. Amplitudinea și direcția luminii variază în funcție de situația întâlnită pe drum și de împrejurimi.

Scaune AGR ergononomice cu masaj și ventilație

Scaunele AGR ergonomice se bucură de o reputație premiată, iar noul Astra continuă această tradiție de lungă durată. Certificate de „Aktion Gesunder Rücken e. V. ” („Campanie pentru un spate sănătos”) poziția scaunelor din față este cu 12 mm mai joasă față de modelul anterior, sporind și mai mult senzația de condus „sportiv”. O postură bună este garantată, densitatea spumei scaunelor fiind optimizată în funcție de contururile „Sport” sau „Confort”.

Noile scaune față AGR ale modelului Astra sunt cele mai bune din clasa compactă și oferă o gamă largă de reglaje opționale, de la înclinarea electrică la suportul lombar electro-pneumatic. Scaunele pot fi comandate tapițate cu piele Nappa, cu ventilație, masaj și sistem de încălzire, chiar și pentru bancheta din spate. Scaune tapițate cu Alcantara sunt, de asemenea, disponibile.

 

Noul Opel Astra electrificat

Noul Opel Astra electrificat

 

Astra devine electric pentru prima dată cu varianta plug-in hybrid puternice

Noul Astra va fi disponibil încă de la începutul vânzărilor în variantă electrificată plug-in hybrid, dar și cu motoare pe benzină și diesel eficiente, electrizând modelul de clasă compactă Opel pentru prima dată în istoria mărcii. Puterea variază de la 81 kW (110 CP) la 96 kW (130 CP) pentru variantele pe benzină și diesel și cu o putere de până la 165 kW (225 CP) pentru variantele hibrid plug-in. O cutie de viteze cu șase trepte este standard pentru motorizările benzină și diesel, și o transmisie automată cu opt trepte (electrificată pe variantele plug-in hybrid) opțională pentru motoarele mai puternice.

 

Noul model Opel Astra va putea fi comandat din această toamnă. Primii clienți își vor primi mașinile la începutul anului viitor.

 

Citește și  – Noul Opel Grandland cu design îndrăzneț, cockpit digital și tehnologie high-tech

 

Sursa OpelMedia

Audi Service