Am auzit cu toții discuțiile între șoferi despre consumul de carburant al mașinilor lor. Se iau ca puncte de referință cifrele oficiale furnizate de producător, dar se omite un lucru destul de important: stilul și condițiile în care se conduce mașina respectivă.
Există o diversitate mare de modalități care contribuie la reducerea consumului de carburant. Noi vă recomandăm aici doar câteva dintre ele:
1. Încărcarea mașinii contribuie foarte mult la consumul de carburant. Așa că înainte să porniți la drum vă recomandăm să faceți un inventar al obiectelor păstrate în permanență în mașină. Poate că nu toate vă sunt absolut necesare în călătoria pe care o efectuați. Păstrați strictul necesar și fiți conștienți că fiecare gram îndepărtat poate economisi mai mult carburant.
2. Verificarea presiunii în pneuri. Dacă presiunea este scăzută atunci vom avea o rezistență mai mare la rulare, prin urmare motorul va munci mai mult, consumând carburant în exces. Nici presiunea mai mare nu este favorabilă deoarece apare riscul de aderența scăzuta în cazul frânarii. Verificați periodic să aveți presiunea optimă recomandată. Nu uitați să schimbați pneurile de iarnă/vară la timp! Anvelopele nepotrivite sezonului duc la un consum crescut și la mari riscuri privind siguranța.
3. Motorul este inima mașinii și trebuie să fie în cea mai buna stare. Efectuați periodic verificările recomandate de producător. Lichidul de răcire și uleiul de motor să fie la nivelul corect, filtrele să fie curățate sau schimbate cu regularitate, admisia aerului la motor să fie neobstrucționată.
4. Aerodinamica mașinii. Orice obiect atașat mașinii va contribui semnificativ la creșterea consumului. De exemplu, portbagajul exterior ar trebui să fie purtat doar când este util. Orice modificare de design poate avea un impact nefavorabil asupra coeficientului de aerodinamicitate conceput de producătorul mașinii dumneavoastră.
5. Curățarea zonei roților, în zona pasajelor și apărătorilor de noroi. De obicei aici putem găsi acumulate cantități mari de noroi, zăpada și gheață care formează o barieră pentru roțile mașinii.
6. Utilizarea inteligentă a aerului condiționat. Suntem conștienți că este o funcție foarte importantă a unei mașini, mai ales în perioada de vară. Important este să îl utilizăm doar atunci când este necesar. Sistemul de aer condiționat are nevoie de energie electrică suplimentară primită de la motor. În același timp geamurile deschise la maximum afectează aerodinamica mașinii și contribuie la fel de mult la creșterea consumului de carburant. Trebuie găsit echilibrul necesar pentru confortul dumneavoastră.
7. Utilizarea funcției tempomat (cruise control). Dacă aveți în dotare această funcție nu ezitați să o utilizați atunci când traficul permite acest lucru. Este alegerea optimă pentru un echilibru între turație, treapta de viteză și accelerație.
8. Acum începem cu sfaturile legate de stilul de condus și primul punct este legat de frânare. Fiecare utilizare a frânelor înseamnă pierderea energiei carburantului ars. Nu accelerați fără rost pentru ca imediat să fiți nevoiți să apăsați brusc frâna. Vă recomandăm ca în pantă să utilizați frâna de motor pentru a menține sau reduce viteza.
9. Accelerarea bruscă nu este o soluție. Poți pierde 10-15% mai mult carburant la o accelerație bruscă de pe loc. Dacă nu este necesar nu apăsați accelerația la maxim.
10. Viteza excesivă, pe lângă aspectele de siguranță, duce la un consum crescut de carburant, mai ales dacă este corelată și cu o turație excesivă a motorului. Schimbați inteligent treapta de viteză și păstrați o turație moderată pentru un consum optim. Păstrați o viteză cât de cât constantă prin anticiparea traficului.
Lista poate continua cu și mai multe sfaturi. Dar un lucru este clar. Fiți calm în condus, îngrijiți-vă corespunzător mașina în funcție de sezon și utilizați cu inteligență funcțiile oferite de autovehiculul dumneavoastră
Echipa Rădăcini Grup.