FACELIFT ŠKODA KAROQ
FACELIFT ŠKODA KAROQ
Facelift ŠKODA KAROQ

 

ŠKODA A PUBLICAT DOUĂ SCHIȚE DE DESIGN ÎN AVANPREMIERA NOULUI FACELIFT ŠKODA KAROQ

 

SUV-ul compact al mărcii ŠKODA beneficiază de optimizări tehnice și de actualizări atractive ale detaliilor de design

 

Secțiunea frontală a devenit mai distinctivă, iar modelul a fost echipat cu noi faruri și blocuri optice spate cu LED

Prezentarea digitală a modelului ŠKODA KAROQ actualizat.

 

Mladá Boleslav, 15 noiembrie 2021 – ŠKODA a publicat două schițe de design în avanpremiera facelift-ului KAROQ. Producătorul auto ceh și-a supus acum SUV-ul compact unor actualizări atractive de design și tehnologie. KAROQ a fost lansat pe piață în urmă cu patru ani, în 2017. 

Una dintre cele două schițe prezintă partea frontală nouă distinctivă, cu detalii împrospătate a modelului ŠKODA KAROQ. Grila radiatorului specifică modelelor ŠKODA a devenit mai lată și beneficiază de detalii atractive, precum lamelele duble și noul design hexagonal, cu o priză lată de aer dedesubt. Farurile au devenit mai suple decât la versiunea precedentă și se extind până în grila radiatorului. Aspectul lor dinamic este subliniat de luminile de zi cu design nou, ce sunt acum compuse fiecare din câte două elemente separate. Dedesubt este instalată o a doua unitate, destinată proiectoarelor de ceață sau la versiunea de top, unui modul LED separat. Această configurație a farurilor desenează look-ul specific cu “patru ochi”, vizibil pe timp de noapte.

 

Facelift ŠKODA KAROQ

 

Al doilea desen ilustrează noul design posterior al modelului KAROQ. Alături de eleronul mai lung și de actualizarea designului măștii din spate cu difuzor negru, atrag atenția și blocurile optice spate, ce au, de asemenea, un design nou, mai tăios. Asemeni farurilor, și acestea au devenit mai suple și accentuează lățimea automobilului. Semnătura luminoasă în stil specific ŠKODA, cu structurile sale cristaline adaugă un efect vizual special luminilor din spate, ce au păstrat în designul lor, desigur, și forma specifică a literei C.

 

Prin lansarea modelului KAROQ în 2017, ca frate mai mic al modelului KODIAQ, ŠKODA a făcut un pas important în campania sa desfășurată în segmentul SUV-urilor. KAROQ facelift lansat în premieră în 30 noiembrie, sub forma unei prezentări digitale.

 

 

sursa ŠKODA Știri

Audi Service