Gala AUTOBEST: Opel Combo Life este „Cea mai bună achiziție din Europa în 2019”
  • Gala de la Bruxelles: Michael Lohscheller și Xavier Duchemin primesc premiul
  • Câștigător detașat: noul Combo cu tehnologii de top, confort și flexibilitate

Rüsselsheim/Bruxelles. 31 de jurnaliști de specialitate din 31 de țări au votat modelul Opel Combo drept câștigător al premiului AUTOBEST 2019. Noul MPV a primit oficial titlul de „Best Buy Car Europe of 2019” în cadrul ceremoniei organizate la Bruxelles. Conform juriului, niciun alt autovehicul nu oferă un raport calitate-preţ atât de bun. Michael Lohscheller, CEO-ul Opel și Xavier Duchemin, director de vânzări, servicii post-vânzare și marketing au mers în Belgia pentru a primi premiul acordat autovehiculului multifuncțional.

„Atât mass-media cât și clienții sunt impresionați de modelul Combo Life”, a declarat Michael Lohscheller ieri seară cu ocazia decernării premiului. „Am dotat modelul Combo Life cu un nivel ridicat de flexibilitate, confort și tehnologii inovatoare fără egal în acest segment. Astfel, Combo Life joacă un rol esențial în ofensiva noastră de produse în plină desfășurare, care va continua anul acesta și anul următor. Iar acest lucru este demonstrat de primirea titlului de Cea mai bună achiziție din Europa.”

„Familiile, fanii activităților în aer liber și profesioniștii se așteaptă ca „cea mai bună achiziție” să le rezolve provocările de zi cu zi. Acest premiu AUTOBEST dovedește faptul că noul Combo Life este partenerul ideal”, a adăugat Xavier Duchemin.
Modelul Opel Combo este echipat cu tehnologii inovatoare, cum ar fi tempomatul adaptiv, sistemul de detectare a somnolenței șoferului, camera video pentru marșarier la 180 de grade, head-up display și sistemul de protecție a părților laterale ale caroseriei. Noul model produs în Rüsselsheim îmbină confortul și dinamica specifice unui autoturism cu spațiul generos și flexibilitatea unui autovehicul pentru transport persoane. Juriul a luat în considerare, de asemenea, criterii precum costul de proprietate și nivelul de acoperire a rețelei de dealeri. Experții au fost convinși de toate aspectele legate de cea de-a cincea generație a modelului Combo.

În calitate de „Cea mai bună achiziție din Europa 2019”, modelul Combo Life continuă o tradiție Opel. În ultimii ani, producătorul de autovehicule din Rüsselsheim a câștigat de două ori premiul AUTOBEST. Modelul Opel Corsa a câștigat titlul în 2007 și 2015. AUTOBEST oferă titlul de „Cea mai bună achiziție din Europa” din anul 2000.

Despre Opel
Opel este unul dintre cei mai mari producători auto europeni, compania fiind fondată de Adam Opel în Rüsselsheim, Germania, în 1862. Compania a început producția de automobile în 1899. Din august 2017, Opel face parte din Groupe PSA. Împreună cu marca britanică înrudită Vauxhall, compania este reprezentată în peste 60 de țări din întreaga lume, cu vânzări de peste un milion de autovehicule în 2018. Opel este în curs de implementare a strategiei sale de electrificare pentru a se bucura de un succes durabil și pentru a îndeplini cerințele viitoare ale clienților în materie de mobilitate. Până în 2024, toate modelele de autoturisme europene vor fi disponibile și cu o variantă electrică. Această strategie face parte din planul PACE! prin care compania Opel urmărește să obțină profit sustenabil, să devină o marcă globală și electrică.

 

 

sursa: media.opel

Audi Service