Mazda produce MX-5-ul cu numărul 1.000.000

Autoturismul aniversar, din a patra generaţie a emblematicului MX-5, a ieşit de pe linia de asamblare de laHiroshioma pe22 aprilie
Producatorul japonez a înregistrat numărul record de vânzări ale legendarului roadster după 27 de ani

București, 25 aprilie 2016– Producţia modelului Mazda MX-5 a ajuns la un milion de unităţi în data de 22 de aprilie, a anunţat astăzi, Mazda Motor Corporation, la 27 de ani după ce compania a început producţia emblematicului său roadster la fabrica Ujina 1 în Hiroshima, în aprilie 1989.

„Încă de la prima generaţie şi până astăzi, la cea de-a patra generaţie, motivul pentru care am continuat să vindem în toţi acești ani MX-5 se datorează sprijinului puternic al fanilor din întreaga lume”, declară preşedintele şi CEO Mazda Motor Corporation Masamichi Kogai. „Mazda a fost fondată în Hiroshima acum 96 de ani şi, în timp ce ne îndreptăm spre centenarul nostru, vom continua să oferim clienţilor noştri plăcerea de a conduce prin intermediul acestui model, ce a devenit un adevărat simbol al brand-ului. Scopul Mazda este să creeze o legătură specială cu clienţii şi să devinăsingura marcă pe care aceştia o aleg de fiecare dată.”

Pentru a le mulţumi proprietarilor şi fanilor MX-5, automobilul cu numărul 1.000.000 va fi prezentat în evenimente pentru fani, din întreaga lume, începând cu 3 mai, în Japonia, la Festivalul Florilor de la Hiroshima, unde modelul va participa la Parada Florilor. Automobilul de referințăva călătoriapoi spre Marea Britanie, la evenimentul Goodwood Festival of Speed, în 26 iunie, iar de acolo îşi va continua apoiturul european.
MX-5 este un simbol al filosofiei Mazda, acela de a exercita plăcerea neobosită de a conduce.Încă de la debutul său în 1989, modelul a oferit de fiecare dată plăcerea de a conduce așa cum poate fi experimentată doar într-o maşină sport, uşoară, câştigând admiraţia oamenilor din diverse ţări şi culturi și de diferite vârste. MX-5 este, de asemenea, extrem de apreciat, iar până în prezent a câştigat în jur de 250 de premii, în toată lumea, iarnumărătoarea continuă. Cea de-a patra generaţie, lansată anul trecut, a primit, la rândul ei, o mulţime de trofee, inclusiv Maşina Anului în lume şi World Car Design,Maşina Anului 2016 înMarea Britanie şi Maşina Anului în Japonia 2015-2016. O legendă vie, MX-5 a intrat din anul 2000 în cartea recordurilor, Guinness World Record, pentru cea mai bine vândută maşină sport cu două locuri.

Februarie 1989 MX-5 se lansează la Salonul Auto de la Chicago
Octombrie 1997 A doua generaţie MX-5 îşi face debutul la Tokyo Motor Show
Decembrie 1998 Lansarea ediției limitate cu ocazia cele de-a 10-a aniversări
Mai 2000 MX-5 este recunoscută de către Guinness World Records ca fiind cea mai bine vândută maşină de două locuri din lume (531.890 de unităţi produse)
Ianuarie 2002 Producţia ajunge la 600.000 de unităţi (record Guinness actualizat)
Martie 2005 A treia generaţie MX-5 debutează la Salonul Internaţional de la Geneva
Aprilie 2005 Producţia ajunge la 700.000 de unităţi (record Guinness actualizat)
Iulie 2006 Modelul cu acoperiş hardtop estelansat la Salonul Internaţional Autoal Marii Britanii
Iunie 2007 Producţia ajunge la 800.000 de unităţi (record Guinness actualizat)
Iulie 2009 Se lansează ediția limitată cu ocazia celei de-a 20-a aniversăriMX-5
Februarie 2011 Producţia ajunge la 900.000 de unităţi (record Guinness actualizat)
Aprilie 2014 Se lansează ediția specială cu ocazia celei de-a 25-a aniversăriMX-5
Septembrie 2014 Debutează a 4-a generaţie MX-5
Martie 2016 Mazda MX-5 RF este dezvăluită la Salonul Internaţional Auto de la New York

Audi Service