Modelul Suzuki Vitara S, lansat anul trecut la nivel internațional și disponibil la dealerii Suzuki din întreaga țară, a câştigat titlul „Cel mai 4×4 SUV” din România
Suzuki a câștigat în premieră titlul ”Cel mai 4×4 SUV” din România cu modelul Vitara S. Juriul a apreciat echilibrul între performanțele rutiere (atât on cât și off-road) subliniate și de calitățile unuia dintre cele mai bune motoare de 1.4l turbo din lume, confortul, raportul excelent dintre preț, echipare și calitate percepută.
„Este un titlu care ne onorează, „Cel mai 4×4 SUV” fiind cel mai important premiu din România pentru un model cu tracțiune integrală. Astfel, după o serie de premii obținute la nivel internațional, Suzuki Vitara, în echiparea S, primește și recunoașterea națională din partea jurnaliștilor de specialitate. Se confirmă astfel că programul de dezvoltare a noilor tehnologii este un succes, iar Vitara este o referință în ceea ce privește comportamentul on și off-road. Suntem mândri că Vitara S a obținut acest premiu într-o companie atât de selectă și le mulțumim organizatorilor competiției „Cel mai 4×4 SUV” pentru ocazia de a demonstra că modelul Vitara S este liderul momentului la categoria SUV”, a declarat Alin Radu, Director General al Suzuki România.
Cu un motor BOOSTERJET de 1,4 litri, o grilă faţă inspirată de cea a conceptului iV-4 SUV, precum şi numeroase elemente noi la interior, nivelul de echipare “S” aduce un plus de sportivitate modelului Vitara.
“S” este echiparea de top pentru Vitara şi include, printre altele, cutie manuală cu şase trepte, faruri cu LED, scaune din piele, RBS (Radar Brake Support), sistem autonom de frânare de urgenţă în standard. Nivelul de echipare “S” va fi disponibil în şapte culori de caroserie, inclusiv două combinaţii two-tone. În România, preţurile pentru Vitara “S” pornesc de la 18.400 Euro, TVA inclus.